Înapoi la:HomeSunteţi la:ISTORICUL LOCALITATI
Selectaţi limba  
Jud.Bihor Str. Livezilor, nr.32, 417235 Com.Diosig telefon 0259 350198,   fax 0259 350196 primaria.diosig@cjbihor.ro
 
 
 
 
 
 
Consultare
Taxe şi impozite
ON - LINE
Comuna noastra
Proiect
Comunicate de Presa

Consultare Taxe şi impozite ON - LINE

Comuna noastra

Proiect

Comunicate de Presa

 

Istoricul localităţii

 

 

După tradiţia populară şi explicaţia ştiinţifică a numelui, Diosig înseamnă colţ cu nuci, fapt dovedit şi prin ştampilele aşezării din anii 1608 şi 1691. Prima dată a fost menţionat în înregistrările din anul 1278 referitor la primii proprietari ai asezarii (familia Dorog din neamul Gutkeled). Datorita podgoriei sale care era celebră inca din secolul XVI comuna a fost cunoscută ca şi centru de proprietate împreună cu orasul Săcuieni, astfel devenind devreme un târguşor Aşezarea a fost numită Ér-Diószeg, Mező-Diószeg, urmand ca in anul 1910 să primească numele Diószeg.  Sub denumirea in limba romana Diosig există din anul 1925. In anul 1393 era proprietatea familiei Zólyomi din Albiş, iar prin căsătoria sa cu Pöstyényi Gergely, fam. Varkucs, firul din Gács al fam. Forgács din Ghime  (şi prin ei familiile Gyulaffy, Zerdahelyi, Imreffy Sennyei), şi alte familii ( Bajomy, Makó, Lónyai, etc.). Familia Rákóczy, fiind o familie puternică, detinea proprietatea Diosigului în perioada 1633 şi 1660, aşezarea fiind foarte importantă în tărâmul periferic al Transilvaniei (scrisorile lui Báthory Gábor din 1609, ale lui Bethlen Gábor din 1614, ale celor doi Rákóczy György din 1638 şi 1652, ale lui Appafy Mihály din 1670, menţionată separat în athnamele sultanilor dăruite lui Báthory şi Bethlen).

Numele comunei apare în registrul papal pentru prima dată intre 1332-1337. Primul proprietar a fost ramura Dorogi din familia Gutkeled. Familia Dorogi din Dob avea aici castel, care exista pe locul bisericii reformate si azi. Şi familia Zólyomi a avut aici proprietăţi. În anul 1551 episcopul Fráter György şi regele Ferdinand au semnat pactul prin care proprietatea regelui János era predată familiei Habsburg. În secolul XVI a aparţinut familiei Forgách şi Makó. La începutul anilor 1800 proprietar a fost Sternberg Ádám iar mai apoi contele Zichy Ferenc. În 1870 cu colaborarea celui din urmă a fost fondată Scoala regală maghiară de vieri, prima scoala de acest gen din tara. În 1795 Diosigul avea şi imprimerie. Comuna a avut cândva mai multe sate, care insă cu timpul au dispărut.

Diosig a devenit proprietatea lui Gavrilaş Movilă prin căsătorie, şi Constantin Şerban, voievod român refugiat, a primit-o ca şi gaj. În 1551 Fráter György a discutat aici cu trimişii lui Ferdinand al-V-lea referitor la  predarea Transilvaniei; după tradiţie, Bocskay István a luptat victorios cu germanii în valea lui Nyúzó la 15 Octombrie, 1604,  în vara anului 1611 armata lui Nagy András a luptat aici victorios cu armata lui Forgács, apărând astfel tronul lui Báthory Gábor; Asezarea a fost devastata in anul 1658 de catre tătarii iar în anul 1660 turcii ( legenda noastră „Insula femeilor” care s-a născut atunci era descrisă de către Lengyel Dénes şi prelucrată de Beke György în romanul cu titlul „Catalige”). Intre anii 1660 şi 1686 Diosigul era proprietatea comandantului şef şi a Fiscului din Transilvania, iar  în 1692 era considerată a doua cea mai mare aşezare din judeţ (concurentul Debreţinului). Aici s-au unit armatele lui Apaffy I., Thököly şi a paşei din Oradea în 1681.  Şcoala reformată vestită de aici a devenit mai târziu filiala Colegiului din Debreţin.
După eliberarea oraşului Oradea proprietarii aşezării au devenit pe rând: camera din Sepeş, Heisler Donath, contul Grünsfeld Franz Johann şi Breuner Miksa. Din cauza numărului mare a curuţilor care s-au stabilit aici, mulţi dintre locuitorii Diosigului au participat la răscoala de la Hegyalja condusă de Rákóczy, devenind al doilea focar după Tarpa. Secolul al- XVIII-lea a fost caracterizat de o societate multicoloră: au apărut breslele (croitori şi pantofari în 1714, blănari în 1733, asociaţia comercianţilor greci în anul 1735), neamul român se înmulţeşte, neamul maghiar se sporeşte prin colonizare, nobilimea şi iobăgimea se despart (1740), conducerea podgoriei devine de sine stătătoare, iarfamilia Dietrichstein a primit dreptul de judecată. Promotoriumurile noastre au fost recunoscute deja, eram cunoscuti in tara prin cultivarea tutunului, peştele nostru era servit şi la Viena. Aşezarea a devenit proprietatea familiei Sternberg după moştenire (1783), iar de la ei a cumpărat-o un membru din familia Zichy din Bratislava (1810).

Mulţi oameni de aici au participat la revoluţia din 1848-1849 ( cei mai vestiţi dintre ei au fost: Jankafalvi Csizmadia József, căpitanul Kiss Pál). După eliberarea iobagilor a început dezvoltarea social-economică: producţia modernizată a familiei Zichy ( fermă model, struguri şi pivnicerie, fabrică de coniac, etc.), evreii colonizaţi, Şcoala de vieri (1870), Corporaţia industrială formată din bresle, încetarea privilegiului nobililor, etc. Au contribuit la o provincializare rapidă.
Furtunile din secolul XX. ( cele 2 războaie mondiale, modificarea graniţelor, colonizările, reforma agrară din anul 1945 şi colectivizarea împreună cu regimul comunist,  tranzitia care a durat până în anul 1989) au slăbit capacitatea de încărcare social-economică a aşezării noastre.
Diversitatea comunei noastre e asigurată în prezent de trei naţionalităţi (maghiară, română, rromi) şi de cinci religii ( 6 parohii, 8 biserici şi capele, 9 cimitire). Religia cea mai veche e cea romano-catolică, care a dispărut total în perioada religiei reformate, a fost reînnoită în 1725, capela lor s-a aflat în castelul de aici până în anul 1930. Abia din anul 1938 catolicii  au separat o biserică a lor. Cea mai raspandita religie de aici e cea reformată. Biserica reformata  din prezent s-a construit în anul 1604, s-a reconstruit în 1667, a fost marită în 1795 şi în 1808, iar forma prezentă o are din anul 1864. Religia ortodoxă are două biserici: cea veche e în satul Român din anul 1830 ( cu Biblia greacă valoroasă), cea nouă în aşezarea numită Colonie formata în 1935. Biserica baptistă există aici din 1888 (era una din cei trei centre misionare), capela lor s-a construit în 1906, la vremea respectiva find  cea mai mare capela din Europa de Est.
Galeria noastră cu portretele oamenilor noaştri vestiţi sunt: episcopul reformat Diószegi Végh Mihály (sec. XVII.), traducătorul de opere artistice Diószegi Bóné Mátyás (1622-?) , episcopul reformat Diószegi Kiss István (1635-1698), căpitanul –colonelul curuţ Bóné András (1657? -1707), episcopul greco-catolic Kovács Meléciusz (1707-? ) căpitanul Kis Pál (1809-1867), preotul ortodox din satul român Papp Zakariás (1808-1901), agentul electoral al ţării, Jankafalvi Csizmadia József (1831-1986), haiducul Dobos Gábor (1836-? ) profesorul agrar Szaniszló Albert (1844-1913), misionarul baptist Kornya Mihály (1844-1917), producătorul de orgi, Szabó Gy László (1908-1985), etnograficul Mikecs László (1917-1944), fotograful Erdőháti Géza (1910-2003). A venit aici şi Petőfi Sándor, ca şi actor călător (1843) şi Simonyi József şi Széchenyi István ( locotenent) , soldaţii armatei Hessen-Homburg.
 

 

 
Ultimele pagini vizitate de dvs: